Astra Giurgiu a remizat la Mediaș, 0-0, iar șansele giurgiuvenilor la play-off sunt aproape compromise. Eugen Neagoe a recunoscut după meci că nu cu Gaz Metan a pierdut calificarea între primele șase locuri ale campionatului.
Astra mai are șanse infime la play-off, după remiza, 0-0, obținută pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaș. Mihai Teja nu și-a ascuns oboseala provocată de tensiunea meciurilor din subsolul clasamentului: „Eram mai liniștit când trebuia să câștig campionatul!”
De partea cealaltă, Eugen Neagoe a preferat să fie ironic. Antrenorul nu înțelege de ce ne batem pentru locurile superioare ale campionatului, ca apoi să ne facem de râs în cupele europene.
„Am zis că nu fac calcule la playoff. Am făcut un joc modest, dar până la urmă e bine că nu am pierdut. Le-am spus băieților că nu meritam să câștigam, sunt realist.
Nu am pierdut acum calificarea în playoff. În campionat am pierdut doar 3 meciuri de când am venit. Toată lumea își dorea mai mult, și eu îmi doream, chiar dacă am pierdut mulți jucători și echipa era pe ultimul loc când am venit.
Noi ne batem să ajungem în cupele europene, pe urmă vine Tașkent, Ararat și ne dă cu terenul în cap.
E liniște la echipă, suntem pe un drum bun, situația financiară e aproape normală. Oamenii s-au achitat de promisiuni, noi suntem în semifinalele Cupei României, am făcut lucruri frumoase, dar meritam mai mult”, a declarat Eugen Neagoe după meci.
ECHIPELE DE START:
Gaz Metan: Pleșca – Yuri, Larie, Horj – Butean, G. De Moura, Alceus, Velisar – V. Morar, P. Iancu, R. Deaconu Rezerve: Buzbuchi – Trif, R. Romei, Baco, Pambou, R. Valente, Da Silva Oliveira, Horșia, Sarr Antrenor: Mihai Teja
Astra: Lazar – Raspopovic, Hugo Sousa, Graovac, David Bruno – P. Banu, Boe Kane, Crepulja – Stahl, Montini, V. Gheorghe Rezerve: M. Popa – Găman, Lamanje, Canadija, Wutrich, Răduț, Merloi, Balaure, Krpic Antrenor: Eugen Neagoe
Stadion: Gaz Metan, Mediaș Arbitru: Istvan Kovacs; Asistenți: Vasile Marinescu, Ovidiu Artene
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER